Doi reprezentanti ai politiei locale din orasul Cuero, Texas, au produs un val de isterie mass-media dupa ce au facut publica o inregistrare in care se pare ca a fost filmat miticul animal-vampir din legendele central si sud-americane, El Chupacabra.
Seriful Brandon Riedel si colegul acestuia, Ellie Carter, au urmarit si filmat un animal ciudat, dintr-o specie necunoscuta, dupa ce acesta a aparut brusc in fata masinii de politiei.
„Cercetam gardurile unei ferme la care au fost semnalate mai multe atacuri asupra animalelor. Toate victimele animale prezentau semnele, deja clasice, ale atacului unui Chupacabra, in sensul ca erau golite de sange iar pradatorul nu se atinsese de carnea acestora. In acel moment am vazut straniul animal sarind in fata masinii. Pot spune cu siguranta ca nu era nici caine si nici coiot. Nu am vazut niciodata asa ceva. Nu poate fi decat Chupacabra”, declara seriful Brandon Riedel.
Animalul filmat de cei doi reprezentati ai politiei are corpul complet lipsit de par, membrele posterioare extrem de lungi si un cap terminat cu un bot imens. Un exemplar identic a fost capturat anul trecut de proprietara unei ferme din Texas, dupa ce animalul ii ucisese opt pisici si mai multe zeci de gaini. Toate vietatile fusesera golite de sange fara a fi insa consumate de misteriosul pradator. Testele ADN au ramas neclare, atata vreme cat animalul pare sa aiba trasaturile unui coiot si ale unei specii inca necunoscute.
Mitul Chupacabra vorbeste despre o creatura lipsita de par, asemanatoare unui caine, care se hraneste asemenea unui vampir, doar cu sangele victimelor sale. Filmul in care apare ciudata creatura a fost facut public in urma cu aproape trei saptamani, veridicitatea sa fiind confirmata recent de catre experti.
No comments:
Post a Comment